Centrul Tinerilor Voluntari

Proiectul "Tineri Voluntari" – numitor comun între nevoile comunităţii şi nevoile tinerilor implicati în proiect, propunîndu-şi să răspundă nevoilor comunităţii folosind resurse extrase chiar din interiorul acesteia, proiectul "Tineri Voluntari" răspunde nevoilor tinerilor (de a se face utili, demonstrîndu-şi valoarea personală, de apartenenţă la un grup, de afirmare, de comunicare, de cunoaştere, etc.) într-o manieră constructivă pentru beneficiarii direcţi ai programelor educaţionale pe care le derulează.

Scopul proiectului
      În sens larg, programul îşi propune să identifice în comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea problemele cu care aceasta se confruntă şi resursele care pot fi utilizate în rezolvarea şi/ sau ameliorare a acestora.
      În sens restrîns, programul îşi propune să susţină activitatea tinerilor care doresc să se facă utili comunităţii în care trăiesc, creîndu-le contextul prielnic pentru a-şi exersa abilităţile de lucru în echipă, pe cele de leadership, spiritul civic, atitudinea proactivă faţă de problemele comunităţii.
      Programul îşi propune să ofere copiilor beneficiari modele pozitive prin intermediul unor activităţi interactive (educaţionale, ludice, social-civice, etc.) care îi vor ajuta să se pregătească pentru o viaţă independentă, responsabilă şi să devină membri activi ai comunităţii.

Grupuri ţintă – beneficiari (copii, voluntari)
      Beneficiarii proiectului "Tineri Voluntari" sunt în egală măsură voluntarii şi copiii cu care aceştia lucrează.

Proiectul "Tineri Voluntari" oferă tinerilor implicaţi în program:
      • Modalitate de petrecere a timpului liber alături de tineri de aceeaşi vîrstă şi acelaşi statut socio-economic într-o manieră utilă comunităţii din care fac parte;
      • Posibilitatea de a-şi exersa sau forma/ dezvolta abilităţile personale de lucru în echipă, de organizare, de lucru cu copiii (prin participare la cursuri organizate de AMR şi prin acumulare de experienţă în lucrul efectiv în cadrul proiectului);
      • Posibilitatea de a intra în contact direct cu persoane dintr-un mediu cultural distinct: Marea Britanie;
      • Certificate de particiapare la cursuri organizate în cadrul asociaţiei; certificate de voluntariat;
      • Participare în tabere organizate anual de Asociaţia Myosotis.

      Direcţiile de acţiune prezentate îşi propun să responsabilizeze tinerii implicaţi în program, sensibilizîndu-i la problemele comunităţii din care fac parte şi încurajîndu-i în adoptarea unei atitudini pro-active vis-à-vis de aceste probleme.
      Beneficiarii activităţilor susţinute de către tinerii voluntari sunt selectaţi în funcţie de obiectivul propus al programului, capacităţile, aptitudinile şi expertiza deţinute de voluntari.

Astfel, grupurile asistate de către tinerii voluntari sunt:
      • 11 copii de clasa a V-a şi 20 copii de clasa a II-a, constituind unităţile de Ghizi ale asociaţiei. Programul acestor grupe se derulează sub auspiciile Asociaţiei Ghidelor şi Ghizilor din România, Bucureşti şi prin intermediul Asociatiei Myosotis România, care acţionează ca filială a acestei organizaţii, în localitatea Bârlad, jud. Vaslui.
      • Copiii din cadrul şcolii cu clasele I-IV Băltăţeni, comuna Băcani, proveniţi din mediul rural; activităţile acestei grupe au loc săptămânal în incinta şcolii Băltăţeni. Activităţile sunt dedicate tuturor elevilor din cadrul şcolii, oferind posibilitatea participării tuturor celor 46 elevi din cadrul şcolii.
      • Voluntarii se implică de asemenea şi în desfăşurarea activităţilor din cadrul Centrului de Zi pentru copii cu dizabilităţi "Casa Esme" din cadrul Asociaţiei Myosotis România.

Tinerii voluntari şi programul pe care îl coordonează implică:
      • activităţi ludice;
      • terapie ocupaţională prin muzică, dans, desen, teatru, etc.);
      • ateliere de lucru, colaje, producerea de articole manufacturiere, artizanale;
      • programe de promovare a moralei creştine (piese de teatru tematice, deplasări şi vizite în locuri de interes în domeniu, etc.);
      • activităţi de socializare (vizite, deplasări în scopul cunoaşterii comunităţii din care copiii fac parte);
      • activităţi sportive (meciuri de fotbal, handbal) şi recreative (picnicuri, drumeţii, vizionare filme, etc.);
      • programe de cunoaştere şi prezervare a mediului înconjurător;
      • sesiuni de informare în cultura civică;
      • educaţie pentru sănătate; prim ajutor.

Alte activităţi:
      • Organizarea de campanii de informare cu ocazia Zilelor Internaţionale şi a altor evenimente de interes public, de peste an, cu şi în beneficiul grupurilor ţintă;
      • Acţiuni (stradale sau în cadru organizat) de colectare de fonduri;
      • Participare activă şi susţinerea campaniilor de promovare a imaginii Myosotis în comunitate;
      • Editarea materialelor informative şi de promovare a activităţilor desfăşurate, etc.

Tabăra de Vară - Acordarea unei oportunităţi de a experimenta expediţiile în natură şi dobândirea abilităţilor pentru organizarea de expediţii pe cont propriu, desfăşurată în perioada Iulie – August, în fiecare an.